InternaționalȘtiri

Primul șofer care și-a pierdut permisul definitiv pentru ca vorbea la telefon!

Un adolescent de 19 ani şi-a pierdut joi de dimineaţă permisul de conducere, definitiv, după ce a fost prins la volan vorbind la telefon. Reacţia lui în faţa poliţiştilor a fost genială: „Mama o să mă omoare!”

O nouă lege a intrat în vigoare în Marea Britanie de la 1 martie şi toţi cei care, în primii doi ani după ce au luat permisul de conducere, sunt prinşi vorbind la telefonul mobil la volan pierd definitiv actul şi sunt obligaţi să dea din nou toate testele, şi cele practice şi cele teoretice.

Primul şofer care a încălcat noile reguli a fost un adolescent de 19 ani, care, după ce a primit sancţiunea, a exclamat: „Mama o să mă omoare, când o să afle!” Metro.co.uk scrie că puştiul le-a explicat poliţiştilor că vorbea la telefon încercând să găsească un service unde să îşi schimbe cauciucurile.

Conducătorii auto cu permisul mai vechi de doi ani care sunt prinşi vorbind la mobil primesc o amendă de 200 de lire sterline şi o sancţiune de 6 puncte. Ca o ironie, scrie sursa citată, un ziarist care transmitea informaţii redacţiei chiar despre primele amenzi date de poliţişti după introducerea noii legi, a fost şi el amendat cu 200 de lire, pentru că vorbea la telefon în timp ce conducea.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close